Gurdjieff Studies

Aprecierea muzicii lui Gurdjieff începe cu aducerea unui tribut de recunoștință înzestratului și loialului său stenograf, muzicianul rus de formație clasicistă Thomas Alexandrovitch de Hartmann (1886-1956). Deși de Hartmann a insistat cu generozitate, ’Nu este ”muzica mea”. Este a lui. Eu nu am făcut decât să ridic batista maestrului’, totuși el a fost cel care a aranjat, a scris și a cântat pentru prima dată compozițiile pe care Gurdjieff le-a inspirat și indicat în esență. Gurdjieff, deși nu era un instrumentist experimentat, a încercat pianul într-un mod variat, muzicuța, chitara și orga portativă pe care, cu deosebire în ultima parte a vieții, a improvizat. Putea pune note pe portativ suficient de bine încât să indice cheia și melodia de bază. În general, stăpânea metode suficiente pentru a conduce o colaborare pe care Laurence Rosenthal a numit-o ’unică în istoria muzicii’.

​

Gurdjieff și-a început educația muzicală ca băiat, în corul catedralei din Kars și a fost suficient de entuziast ca să încerce (deși fără succes) să intre în corul Arhidiaconului din Tiflis. Ca adult, a dobândit o cunoaștere intimă a muzicii tradiționale și religioase din Orientul Mijlociu și Asia Centrala. De asemenea,stăpânea în mod impresionant muzica speculativă vestică și ’incantațiile mantrice’

În total, Gurdjieff a compus în jur de 200 de piese. Majoritatea Mișcărilor și a muzicii de balet au fost create în anii de început ai colaborării dintre Gurdjieff și de Hartmann; mare parte din muzica de program (scurte bucăți descriptive - afective, spirituale, elegiace, religioase, umoristice etc.) în perioada de muncă intensă dintre 29 iulie 1925 și 1 mai 1927, după care colaborarea a încetat. O a treia categorie, puțin cunoscută, este identificabilă sub denumirea de 'muzică ideologică': de exemplu, 'Holy Affirming, Holy Denying, Holy Reconciling' corelează muzical Legea lui Trei și Legea lui Șapte.

​

Nici una din aceste compoziții nu este o pastișă servilă a unei muzici etnice. Mai degrabă, Gurdjieff transmută și recanalizează esențele subtile ale unei antice tradiții, aducând-o astfel omului modern ca o chemare la trezire și ajutor în efortul său de a fi (prezent).

​

Fermitatea hotărârii lui Gurdjieff de a influența Vestul i-a permis acestuia să poată crea un ansamblu de lucrări cu un puternic parfum oriental cu ajutorul acestui arhetipal instrument european, care este pianul - reușind a introduce necunoscutul în termenii cunoscutului. Este adevărat că specializarea lui de Hartmann (a studiat pianul sub îndrumarea Annettei Essipov, profesoara lui Prokoviev și Schnabel) a stat la baza alegerii lui. Dar este la fel de adevărat că Gurdjieff l-a ales pe de Hartmann, preferându-l lui Vladimir Pohl.

 

Ritmurile puternice caracterizează muzica lui Gurdjieff, în special din piesele de Mișcări pentru bărbați. O analiză muzicologică trebuie să înceapă recunoscând constrângerile inerente date de alegerea instrumentului de Gurdjieff. Melodiile sale bogate sunt evocate înlăuntrul unor scheme armonice predeterminate. Analiza va descoperi un puternic accent pe tonică și, deoarece muzica este în mare parte modală, găsim rareori un recurs la modulație. Găsim mai degrabă o prevalență a ornamentelor care sugerează intonația netemperată (imposibil de cântat per se la pian, care este un instrument temperat). O trăsătură caracteristică este utilizarea semitonului și a terței mici. O tonalitate preferată este RE MI FA SOL LA SI bemol DO diez RE (uneori MI este bemol). Curios, se recurge foarte puțin la scala prezentată în Legea lui Șapte a lui Gurdjieff. (Aceasta este o scală majoră modernă, o recurență a diatonicei doriene grecești – MI RE DO SI LA SOL FA MI) – gama folosită de Demiurg înTimaeus a lui Platon.

​

Deși muzica lui Gurdjieff și de Hartmann este încă, până în acest moment, rar adusă la viață în afara cercurilor autentice gurdjieffiene, o introducere reprezentativă , re-înregistrări de pe casetele cu de Hartmann cântând, sunt acum disponibile pe compact discuri și casete la Triangle Records, Triangle Editions, Inc., P.O. Box 452, Lenox Hill Station New York, New York 10021. Ediția definitivă a partiturilor pentru pian este în curs de publicare în Germania de catre B. Schott’s Sohne (care a produs prima ediție din Mozart, Beethoven și Wagner), ultimul din cele patru volume trebuind să vadă tiparul în 1992. Muzicologi seriosi sunt menționați în hârtiile lui de Hartmann, aflate în biblioteca muzicală a Universității Yale.

 

© James Moore, 1991 
Publicat pentru întâia oară în Gurdjieff: Anatomia unui mit și reprodus cu permisiunea autorului 
Traducere în limba română © Gurdjieff Studies România