top of page

Muzica lui Gurdjieff

​

de James Moore

Aprecierea muzicii lui Gurdjieff începe cu aducerea unui tribut de recunoÈ™tință înzestratului È™i loialului său stenograf, muzicianul rus de formaÈ›ie clasicistă Thomas Alexandrovitch de Hartmann (1886-1956). DeÈ™i de Hartmann a insistat cu generozitate, ’Nu este ”muzica mea”. Este a lui. Eu nu am făcut decât să ridic batista maestrului’, totuÈ™i el a fost cel care a aranjat, a scris È™i a cântat pentru prima dată compoziÈ›iile pe care Gurdjieff le-a inspirat È™i indicat în esență. Gurdjieff, deÈ™i nu era un instrumentist experimentat, a încercat pianul într-un mod variat, muzicuÈ›a, chitara È™i orga portativă pe care, cu deosebire în ultima parte a vieÈ›ii, a improvizat. Putea pune note pe portativ suficient de bine încât să indice cheia È™i melodia de bază. În general, stăpânea metode suficiente pentru a conduce o colaborare pe care Laurence Rosenthal a numit-o ’unică în istoria muzicii’.

​

Gurdjieff È™i-a început educaÈ›ia muzicală ca băiat, în corul catedralei din Kars È™i a fost suficient de entuziast ca să încerce (deÈ™i fără succes) să intre în corul Arhidiaconului din Tiflis. Ca adult, a dobândit o cunoaÈ™tere intimă a muzicii tradiÈ›ionale È™i religioase din Orientul Mijlociu È™i Asia Centrala. De asemenea,stăpânea în mod impresionant muzica speculativă vestică È™i ’incantaÈ›iile mantrice’

În total, Gurdjieff a compus în jur de 200 de piese. Majoritatea MiÈ™cărilor È™i a muzicii de balet au fost create în anii de început ai colaborării dintre Gurdjieff È™i de Hartmann; mare parte din muzica de program (scurte bucăți descriptive - afective, spirituale, elegiace, religioase, umoristice etc.) în perioada de muncă intensă dintre 29 iulie 1925 È™i 1 mai 1927, după care colaborarea a încetat. O a treia categorie, puÈ›in cunoscută, este identificabilă sub denumirea de 'muzică ideologică': de exemplu, 'Holy Affirming, Holy Denying, Holy Reconciling' corelează muzical Legea lui Trei È™i Legea lui Șapte.

​

Nici una din aceste compoziÈ›ii nu este o pastișă servilă a unei muzici etnice. Mai degrabă, Gurdjieff transmută È™i recanalizează esenÈ›ele subtile ale unei antice tradiÈ›ii, aducând-o astfel omului modern ca o chemare la trezire È™i ajutor în efortul său de a fi (prezent).

​

Fermitatea hotărârii lui Gurdjieff de a influenÈ›a Vestul i-a permis acestuia să poată crea un ansamblu de lucrări cu un puternic parfum oriental cu ajutorul acestui arhetipal instrument european, care este pianul - reuÈ™ind a introduce necunoscutul în termenii cunoscutului. Este adevărat că specializarea lui de Hartmann (a studiat pianul sub îndrumarea Annettei Essipov, profesoara lui Prokoviev È™i Schnabel) a stat la baza alegerii lui. Dar este la fel de adevărat că Gurdjieff l-a ales pe de Hartmann, preferându-l lui Vladimir Pohl.

 

Ritmurile puternice caracterizează muzica lui Gurdjieff, în special din piesele de MiÈ™cări pentru bărbaÈ›i. O analiză muzicologică trebuie să înceapă recunoscând constrângerile inerente date de alegerea instrumentului de Gurdjieff. Melodiile sale bogate sunt evocate înlăuntrul unor scheme armonice predeterminate. Analiza va descoperi un puternic accent pe tonică È™i, deoarece muzica este în mare parte modală, găsim rareori un recurs la modulaÈ›ie. Găsim mai degrabă o prevalență a ornamentelor care sugerează intonaÈ›ia netemperată (imposibil de cântat per se la pian, care este un instrument temperat). O trăsătură caracteristică este utilizarea semitonului È™i a terÈ›ei mici. O tonalitate preferată este RE MI FA SOL LA SI bemol DO diez RE (uneori MI este bemol). Curios, se recurge foarte puÈ›in la scala prezentată în Legea lui Șapte a lui Gurdjieff. (Aceasta este o scală majoră modernă, o recurență a diatonicei doriene greceÈ™ti – MI RE DO SI LA SOL FA MI) – gama folosită de Demiurg înTimaeus a lui Platon.

​

DeÈ™i muzica lui Gurdjieff È™i de Hartmann este încă, până în acest moment, rar adusă la viață în afara cercurilor autentice gurdjieffiene, o introducere reprezentativă , re-înregistrări de pe casetele cu de Hartmann cântând, sunt acum disponibile pe compact discuri È™i casete la Triangle Records, Triangle Editions, Inc., P.O. Box 452, Lenox Hill Station New York, New York 10021. EdiÈ›ia definitivă a partiturilor pentru pian este în curs de publicare în Germania de catre B. Schott’s Sohne (care a produs prima ediÈ›ie din Mozart, Beethoven È™i Wagner), ultimul din cele patru volume trebuind să vadă tiparul în 1992. Muzicologi seriosi sunt menÈ›ionaÈ›i în hârtiile lui de Hartmann, aflate în biblioteca muzicală a Universității Yale.

 

© James Moore, 1991 
Publicat pentru întâia oară în Gurdjieff: Anatomia unui mit È™i reprodus cu permisiunea autorului 
Traducere în limba română © Gurdjieff Studies România

bottom of page